Vot pentru privatizarea Automobile Craiova
Gazeta de Sud
Marti, 26 Februarie 2008
1059
Camera Deputatilor va vota pe 4 martie proiectul de lege privind privatizarea Automobile Craiova, dupa ce se va primi si acordul final al Comisiei Europene, a anuntat ieri presedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu.
Proiectul a fost dezbatut în sedinta de plen, adoptarea sa fiind sustinuta de ministrul pentru relatia cu parlamentul, Mihai Voicu. El a vorbit despre cele 30.000 de slujbe care vor fi create astfel si despre valoarea investitiei. Ministrul a mai precizat ca în câteva zile va sosi si acordul final al Comisiei Europene. Din acest motiv, Bogdan Olteanu a anuntat ca proiectul va fi supus votului final pe 4 martie. Deputatii nu au luat cuvântul pe tema acestei legi, cu exceptia deputatului PSD de Dolj, Lia Olguta Vasilescu, care a subliniat ca judetul are nevoie de aceasta investitie.
Proiectul de lege a trecut de Senat, Camera Deputatilor fiind for decizional. Actul normativ a fost adoptat si de deputatii din Comisia pentru politica economica, existând o singura abtinere.
Senatul a aprobat pe 13 februarie privatizarea Automobile Craiova. "Comisia Europeana ne-a comunicat ca pâna pe 28 februarie vom avea o decizie. Suntem optimisti", a afirmat cu acea ocazie presedintele Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vladescu.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
1059
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
1059
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
1059
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
1059