Presedintele Comisiei de Buget-Finante a Camerei, deputatul PSD Mihai Tanasescu, a respins acuzatiile ministrului Mediului, Sulfina Barbu, privind taxa de prima inmatriculare a autovehiculelor, precizand ca reprezentantii Puterii au aprobat aceste prevederi atat in comisii, cat si in plen. In replica la pozitia Sulfinei Brabu, conform careia responsabili pentru majorarea nivelului taxei de prima inmatriculare de la 3.500 de euro la un plafon de 7.500 de euro ar fi "oamenii Opozitiei, social-democratul Tanasescu", acesta comentand: "Cand face astfel de declaratii, doamna ministru uita sa precizeze ca, atat in Comisia de Buget-Finante, cat si in plenul Camerei Deputatilor, colegii de partid ai Domniei Sale si membrii Coalitiei guvernamentale au fost de acord cu propunerile de majorare a taxei pentru prima inmatriculare. Mai mult decat atat, Puterea este cea care a sustinut si a votat Codul Fiscal in Parlament". (D.P.)