Senatorul Ioan Talpes a declarat ca va sesiza Curtea Constitutionala si chiar si pe cea de la Haga in legatura cu neconstitutionalitatea noului Guvern, indiferent daca seful statului ii confirma in functie pe noii ministri. Talpes sustine ca noul Guvern Tariceanu este nelegitim si neconstitutional.
Argumentul adus de presedintele UPSC se refera la faptul ca premierul, cel care a format acest Guvern, provine dintr-o alianta politica ce nu mai exista si nu reprezinta un partid care sa aiba cel mai mare numar de parlamentari. Chiar si dupa semnarea de catre Basescu a decretului de numire in functie a ministrilor, Talpes a confirmat ca intentioneaza sa-si duca demersul pana la capat. "Ce ma intereseaza pe mine ce face Basescu? Daca pe Domnia Sa nu-l intereseaza incalcarea legii, daca doreste sa confirme si sa numeasca un Guvern nelegitim, nu e treaba mea!", a comentat Talpes. Senatorul UPSC a precizat ca va sesiza saptamana viitoare Curtea Contitutionala pentru ca acest for sa se pronunte asupra constitutionalitatii noului Guvern. "S-ar putea ca logica mea sa nu fie profesionista, de aceea trebuie sa se pronunte Curtea. Dar am vorbit cu foarte multa lume, inclusiv din strainatate. Nu ma voi opri aici, voi sesiza si forurile internationale, nu ne putem bate joc chiar asa de noi insine. Voi sesiza Curtea de la Haga", a spus Talpes. (C. Corbu)