Ministerul Finantelor Publice vrea sa introduca pe piata, în cel mult o luna si jumatate, un registru fiscal, care ar cuprinde toate impozitele datorate de contribuabili. Registrul fiscal, un fel de inventar al impozitelor, ar urma sa fie publicat pe internet, astfel încât oricine sa poata consulta lista de impozite. Mai-marii finantelor spun ca registrul fiscal ar fi util deoarece o consultare a documentului electronic te pune la curent cu toate birurile existente. La nivel local, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, Mihai Antonescu, a spus ca înca nu a început inventarierea impozitelor, dar ca, în perioada urmatoare, ministerul de resort va trimite în teritoriu normele dupa care se va constitui registrul fiscal.