In primele 2 ore ale sedintei de negociere dintre reprezentantii sindicatelor si ai conducerii Combinatului, inceputa ieri la ora 15.00, administratia si-a mentinut aceeasi propunere de majorare cu 9,5% a salariilor, pe care a avansat-o in urma cu cateva saptamani.

Ca si in cazul sedintelor anterioare, reprezentantii conducerii Combinatului si-au mentinut propunerea de majorare cu 9,5% a salariilor, spunandu-le sindicalistilor ca pot decide ei cum va fi impartita suma aferenta acestei cresteri. "Conducerea si-a mentinut (n.r. pana la ora 17.00) propunerea de majorare cu 9,5% a salariilor. Ni s-a spus ca noi, sindicatele, putem decide modul in care vor fi impartiti acesti bani, dar fara sa ni se dea si exemple concrete in aceasta privinta, adica ce ar insemna acest lucru. Suntem nemultumiti de faptul ca reprezentantii conducerii nu au prezentat o noua oferta si noi nu vom accepta o oferta mai mica decat majorarea pe care am solicitat-o ", ne-a declarat, la ora 17.00, presedintele Sindicatului Solidaritatea al Siderurgistilor (SSS), Gheorghe Tiber. Pana la ora 17.00, sindicalistii de la FSS Metarom Galati si UTSL si-au mentinut solicitarea anterioara de majorare cu 25% a salariilor, in timp ce liderii Forum au cerut o crestere de 20%.

Presedintele SSS, Gheorghe Tiber, ne-a mai declarat ca Sindicatul Solidaritatea si-a mentinut cererea de majorare cu 25% a salariilor, iar suma totala corespunzatoare acestui procent sa fie impartita in mod egal la toti salariatii Combinatului, in afara celor 400 de salariati care-si negociaza individual salariile, ceea ce ar insemna o crestere salariala fixa de aproximativ 2,7 milioane de lei vechi, de care ar beneficia fiecare siderurgist.

Tinand cont de faptul ca timp de 2 ore negocierile pe tema salariilor a batut pasul pe loc, ramane de vazut daca tratativele de ieri dupa-amiaza se vor finaliza cu o alta propunere din partea administratiei. Reamintim ca oferta de majorare salariala facuta anul acesta de conducere este mult mai mica decat cresterea salariala oferita anul trecut, care a fost de 12%.

Termenul limita de finalizare a negocierilor este 22 februarie, cand expira cele 60 de zile, in care sindicalistii se puteau aseza la masa tratativelor cu reprezentantii administratiei. Liderii de la SSS sustin ca, daca nu vor ajunge la un acord cu administratia pana pe data de 22 februarie, pe data de 24 februarie vor declansa conflictul de munca. Vom reveni.