Microîntreprinderile din sud-vestul tarii pot accesa 5,52 milioane de euro din fondurile structurale, anunta printr-un comunicat Agentia de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia. Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a lansat, la sfârsitul saptamânii trecute, cererea deschisa de proiecte pentru Axa 4 a programului Regio (Programul Operational Regional), pentru domeniul major de interventie 4.3, „Sprijinirea dezvoltarii microîntreprinderilor“. În cadrul acestui domeniu vor fi eligibile proiectele care se refera la construirea, extinderea, modernizarea spatiilor de productie sau de prestare de servicii ale microîntreprinderii. Mai sunt eligibile achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, moderne, pentru activitatea de productie, de prestare de servicii sau de constructii a firmei solicitante, precum si achizitionarea de sisteme IT (hardware si/sau software). Contributia proprie a solicitantului este de minimum 30% din valoarea eligibila a proiectului. Microîntreprinderile interesate pot depune proiecte de finantare pâna pe 16 iunie 2008.