FMI a sugerat Romaniei sa renunte la majorarile salariale
Realitatea Romaneasca
Marti, 6 Martie 2007
772
Desi nu prea a putut dovedi pana acum ca politicile macroeconomice recomandate dau roade in tarile asistate, Fondul Monetar International (FMI) atrage atentia din nou Romaniei ca inflatia poate creste anul acesta la 5,5% si estimeaza un deficit bugetar de 3,8% din PIB, ceea ce ne scoate practic din limitele admise de UE.
Negociatorul-sef al FMI pentru Romania, Emanuel van der Mensbrugghe, a prezentat ieri intr-o conferinta de presa la Bucuresti rezultatele consultarilor macroeconomice anuale ale institutiei cu Romania. Dupa calculele reprezentantilor FMI, deficitul bugetar ar putea ajunge in 2007 la 3,8% din PIB, cu un punct peste plafonul aprobat de autoritati, intrucat veniturile sunt supraestimate, iar cheltuielile salariale ar putea creste mai mult decat s-a prevazut. In acest sens, bugetul de stat al Romaniei ar trebui sa cuprinda o singura crestere salariala pe an pentru ca majorarea veniturilor este unul dintre factorii care ar putea influenta in mod negativ inflatia, potrivit Fondului. (Mugur Cosmin)