La nevoie liberalii sint pregatiti sa formeze un guvern minoritar cu care sa realizeze reformele impuse tarii noastre de institutiile Uniunii Europene. Penelistii au avut curajul sa declare in ultimele zile, in mod public, ca depind de Partidul Democrat pentru a ramine la putere. Mai mult decit atit, Calin Popescu Tariceanu a tinut sa precizeze ca, in ciuda pozitiei retrase adoptate pina acum de PNL, liberalii stiu sa faca politica pragmatica. In plus, penelistii sustin ca PD nu este singura solutie de colaborare pe scena politica.
Legat de acest subiect, senatorul PNL de Galati Paul Pacuraru ne-a declarat ca amenintarile facute de la nivelul central al conducerii Partidului Liberal trebuie luate in serios de catre partenerii democrati de guvernare.
Interesant este faptul ca ura fata de politica dusa de Traian Basescu i-a unit chiar si pe cei care pina mai ieri declarau public ca se urasc si ca ar fi bucurosi sa-si scoata ochii. PSD, PRM si PC sint dispuse sa ajute PNL doar de dragul de a scapa de Traian Basescu si oamenii sai.
“PNL este in stare sa formeze un guvern minoritar. PD trebuie sa fie constient de acest lucru. Partidul Social Democrat, Partidul Romania Mare si Partidul Conservator au anuntat deja ca sint dispuse sa sustina un guvern format doar din liberali”, ne-a declarat Paul Pacuraru.